Povestea
neştiută a Castelului Cantacuzino, din Buşteni. „Nababul“ a
dorit să-i învelească acoperişul cu monede din aur şi să-i
paveze curtea
Mai
puţin cunoscut decât Peleşul, dar cu o istorie la fel de frumoasă,
Castelul Cantacuzino din Buşteni este un „rival“ turistic pentru
fosta reşedinţă de vară a lui Carol I din Sinaia. Castelul a fost
ridicat de Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit „Nababul“,
datorită averii fabuloase, şi despre el circulă legenda că
prinţul ar fi vrut să-i paveze curtea şi să-i învelească
acoperişul cu monede din aur ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Zece secrete
ale Castelului Peleş. Ce au îngropat meşterii la temelia ... Cu o
splendidă privelişte asupra Văii Prahovei şi spre Crucea
Caraiman, Castelul Cantacuzino din Buşteni se înalţă semeţ la
poalele muntelui Zamora, în cartierul cu acelaşi nume al staţiunii.
Piatra de temelie a castelului a fost pusă în 1901, pe locul unei
vechi reşedinţe a Cantacuzinilor, o veche cabană a familiei, iar
construcţia, realizată în stil neoromânesc, în piatră şi
cărămidă, a fost terminată în 1911, după planurile arhitectului
Grigore Cerchez. Castelul a fost ridicat la cererea prinţului
Gheorghe Grigore Cantacuzino, (n. 22 septembrie 1832, Bucuresti, d.
23 martie 1913, Bucuresti), unul dintre cei mai bogaţi oameni ai
timpului său, care a fost de două ori primar al Bucureştiului şi
tot de două ori prim-ministru al României. Se trăgea din vechea
familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor
români şi al împăraţilor bizantini Cantacuzino. Datorită averii
colosale, care i-a permis să construiască trei palate (două în
Prahova şi unul în Bucureşti, pe Calea Victoriei, actualul Muzeu
Naţional George Enescu), prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino a
fost poreclit “Nababul”. Era cel mai mare proprietar de pământuri
din România la vremea respectivă şi putea concura chiar cu regele
Carol I, atât ca avere cât şi ca poziţie socială şi ca nume,
prin descendenţă.
Castelul, de formă pavilionară, are o o suprafaţă de 3.148 mp şi este înconjurat de un parc imens, ale cărui alei te poartă spre o grotă, pe care o poţi străbate pitit sub perdeaua de apă, cascade şi fântâni arteziene în care lenevesc păstrăvi. Castelul are un corp central format din demisol, parter şi etaj, cu fundaţie din beton, pereţi din piatră cioplită şi învelitoare din ţiglă, un pavilion de serviciu, o vilă administrativă şi o capelă. Exteriorul este bogat ornamentat, stilul construcţiei amintind de stilul neo-românesc datorită logiei cât şi foişorului care servea la urmărirea vânatului, de tip culă, dar şi de cel brâncovenesc. Coloanele amintesc de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, iar gabaritul castelului permite comparaţia cu Palatul patriarhal, complexul Peleş din Sinaia şi cel de la Cotroceni. Atât curtea castelului cât şi exteriorul său sunt pavate şi placate cu piatră din zonă.
La interior, chiar dacă nu mai are aproape nimic din mobilierul original, castelul are suficiente atuuri pentru pasionaţii de monumente istorice. Vitraliile, stucomarmura, consolele, plafoanele cu grinzi aparente şi pictate, balustradele din lemn, piatră sau fier forjat, feroneria turnată în bronz şi bogat ornamentată sunt realizate cu mare măiestrie şi conferă ambianţei interioare un pronunţat caracter romantic, chiar dacă structura coloanelor interioare şi sculptura tăbliilor uşilor amintesc de repertoriul decorativ brâncovenesc. Şemineele realizate din piatră albă, ornamentate cu mozaicuri policrome împlinesc atmosfera de reşedinţă boierească. De asemenea, sala de primire adăposteşte o colecţie de heraldică unică în România reprezentând blazoanele familiilor de boieri încuscriţi cu cantacuzinii şi o friză de picturi votive, comndate la Veneţia, cu iluştrii membri ai familiei Cantacuzino din ramura munteană. Sub fiecare portret din vitralii este scris în latină “Ceea ce nu răneşte învaţă”. În câteva săli, vopsite în verdele fostului sanatoriu TBC care a funcţionat în castel în timpul comunismului, restauratorii au scos la lumină culorile originale ale pereţilor, încărcate de motive şi culori puternice. Pentru pictura murală a castelului, Nababul a adus artişti plastici de la Veneţia. Doar câteva fotografii mai amintesc de luxul interioarelor. În acestea se observă Salonul Ardelenesc, Salonul Mare cu picturile Cantacuzinilor şi cu heraldica, Regina Maria şi Principesa Ileana la inaugurare.
În 1911, Nababul punea şi piatra de temelie a Micului Trianon de la Floreşti, ridicat pentru nepoata sa Alice, după planurile Palatului Trianon de la Versailles, în prezent o ruină pentru care se caută soluţii de restaurare, la a cărei devastare au contribuit oamenii şi timpurile. În mod tragic, ambele palate din Prahova nu au mai putut să-l bucure prea mult pe Nabab, mort pe neaşteptate în 1913, de pneumonie. Şi, tot ca o coincidenţă, ambele au devenit sanatorii TBC în timpul comunismului, nu înainte de a fi prădate de tot ceea ce s-a putut smulge, apuca şi transporta. Din fericire, Castelul Cantacuzino din cartierul Zamora din Buşteni a înfruntat timpurile cu mai mult noroc, iar astăzi a revenit la frumuseţea de odinioară, încântând turişti din întreaga lume. Retrocedat urmaşilor familiei Cantacuzino, castelul şi domeniul de aproape 1.000 de hectare au ajuns, după mai mulţi proprietari, în posesia unui grup de investitori străini care au accesat fonduri europene, au început lucrările de renovare şi vor să facă din castel, până în 2018, punctul de atracţie al unui complex de lux, cu hotel de cinci stele, parc acvatic şi piste de schi.
De altfel, încă de când a fost redeschis pentru vizitare, în 2010, castelul găzduieşte şi importante evenimente culturale, cu invitaţi din întreaga lume, concerte, shooting-uri foto, lansări de colecţii, conferinţe, nunţi şi alte recepţii fastuoase, atât în interior cât şi pe superbele terase exterioare. Castelul are şi un restaurant sofisticat, cu o terasă de unde poate fi savurată cafeaua cu cea mai frumoasă panoramă a munţilor Bucegi.
Castelul, de formă pavilionară, are o o suprafaţă de 3.148 mp şi este înconjurat de un parc imens, ale cărui alei te poartă spre o grotă, pe care o poţi străbate pitit sub perdeaua de apă, cascade şi fântâni arteziene în care lenevesc păstrăvi. Castelul are un corp central format din demisol, parter şi etaj, cu fundaţie din beton, pereţi din piatră cioplită şi învelitoare din ţiglă, un pavilion de serviciu, o vilă administrativă şi o capelă. Exteriorul este bogat ornamentat, stilul construcţiei amintind de stilul neo-românesc datorită logiei cât şi foişorului care servea la urmărirea vânatului, de tip culă, dar şi de cel brâncovenesc. Coloanele amintesc de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, iar gabaritul castelului permite comparaţia cu Palatul patriarhal, complexul Peleş din Sinaia şi cel de la Cotroceni. Atât curtea castelului cât şi exteriorul său sunt pavate şi placate cu piatră din zonă.
La interior, chiar dacă nu mai are aproape nimic din mobilierul original, castelul are suficiente atuuri pentru pasionaţii de monumente istorice. Vitraliile, stucomarmura, consolele, plafoanele cu grinzi aparente şi pictate, balustradele din lemn, piatră sau fier forjat, feroneria turnată în bronz şi bogat ornamentată sunt realizate cu mare măiestrie şi conferă ambianţei interioare un pronunţat caracter romantic, chiar dacă structura coloanelor interioare şi sculptura tăbliilor uşilor amintesc de repertoriul decorativ brâncovenesc. Şemineele realizate din piatră albă, ornamentate cu mozaicuri policrome împlinesc atmosfera de reşedinţă boierească. De asemenea, sala de primire adăposteşte o colecţie de heraldică unică în România reprezentând blazoanele familiilor de boieri încuscriţi cu cantacuzinii şi o friză de picturi votive, comndate la Veneţia, cu iluştrii membri ai familiei Cantacuzino din ramura munteană. Sub fiecare portret din vitralii este scris în latină “Ceea ce nu răneşte învaţă”. În câteva săli, vopsite în verdele fostului sanatoriu TBC care a funcţionat în castel în timpul comunismului, restauratorii au scos la lumină culorile originale ale pereţilor, încărcate de motive şi culori puternice. Pentru pictura murală a castelului, Nababul a adus artişti plastici de la Veneţia. Doar câteva fotografii mai amintesc de luxul interioarelor. În acestea se observă Salonul Ardelenesc, Salonul Mare cu picturile Cantacuzinilor şi cu heraldica, Regina Maria şi Principesa Ileana la inaugurare.
În 1911, Nababul punea şi piatra de temelie a Micului Trianon de la Floreşti, ridicat pentru nepoata sa Alice, după planurile Palatului Trianon de la Versailles, în prezent o ruină pentru care se caută soluţii de restaurare, la a cărei devastare au contribuit oamenii şi timpurile. În mod tragic, ambele palate din Prahova nu au mai putut să-l bucure prea mult pe Nabab, mort pe neaşteptate în 1913, de pneumonie. Şi, tot ca o coincidenţă, ambele au devenit sanatorii TBC în timpul comunismului, nu înainte de a fi prădate de tot ceea ce s-a putut smulge, apuca şi transporta. Din fericire, Castelul Cantacuzino din cartierul Zamora din Buşteni a înfruntat timpurile cu mai mult noroc, iar astăzi a revenit la frumuseţea de odinioară, încântând turişti din întreaga lume. Retrocedat urmaşilor familiei Cantacuzino, castelul şi domeniul de aproape 1.000 de hectare au ajuns, după mai mulţi proprietari, în posesia unui grup de investitori străini care au accesat fonduri europene, au început lucrările de renovare şi vor să facă din castel, până în 2018, punctul de atracţie al unui complex de lux, cu hotel de cinci stele, parc acvatic şi piste de schi.
De altfel, încă de când a fost redeschis pentru vizitare, în 2010, castelul găzduieşte şi importante evenimente culturale, cu invitaţi din întreaga lume, concerte, shooting-uri foto, lansări de colecţii, conferinţe, nunţi şi alte recepţii fastuoase, atât în interior cât şi pe superbele terase exterioare. Castelul are şi un restaurant sofisticat, cu o terasă de unde poate fi savurată cafeaua cu cea mai frumoasă panoramă a munţilor Bucegi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu